Spovedanie - Zorica Latcu

Doamne, dintr-a inimii prisaca,
Dorurile-n roi spre Tine pleaca.
Lunga-i calea foarte, pan' la Tine...
Cum s-o afle bietele-mi albine?
Fac popas in ierburi inflorite,
Spornic sug dulceata din ispite
Si sa bea din floare daca-ncearca
Aripa de pulbere si-o-ncarca.
Din maces, din crini, din matraguna,
Mirosul florilor in stupi l-aduna.
Mustul dulce-luminos le-mbata.
Au uitat spre Tine drumul, Tata.
Ca margaritarele-n siraguri,
Lin s-aseaza faguri langa faguri.
Doamne, intr-a inimii prisaca,
Dorurile ceara or sa-ti faca
Si din ceara Ti-oi aprinde Tie,
Maine, la vecernie, faclie.

Un oaspe - Zorica Latcu

Strainul, care-aseara a poposit la noi,
L-am ospatat cu paine, cu vin si cu masline.
I-am asternut in graba un pat de frunze moi,
N-am intrebat nici cine-i si nici de unde vine.

Facuse cale lunga, strainul, pana-n sat.
Cu poala hainei mele i-am sters de praf piciorul.
Ulei de levantica pe plete i-am turnat,
Cu vin batran si dulce umplutu-i-am ulciorul.

Era frumos, cu barba ca floarea de alun,
Cu ochii plini de vraja tariilor albastre.
Eu mi-am adus aminte de veacul cel strabun;
Oare vreun zeu sa sada pe prispa casei noastre?

El mi-a vorbit, dar nu stiu, surioara, ce mi-a spus.
Ca rodia de dulce-i pe buza lui cuvantul,
Ca murmurul de ape, ca freamatul de sus
Din pomi cu floarea alba, cand ii adie vantul.

Spunea despre iubirea cea fara de pacat,
De-o patima, curata ca flacara de soare,
Despre o jertfa sfanta pe-altarul nepatat,
Spunea despre durerea de-a pururi roditoare.

Si mi-a patruns in suflet si chipul lui cel drag,
Si vraja nesfarsita din vorba lui domoala;
In linistea de seara torceam fuioru-n prag.
Si lacrimi mari cazura din ochii mei in poala.

Strainul, care-aseara a poposit la noi,
Mi-a tulburat odihna cu sete negraita.
Am stat o noapte-ntreaga amandoi.
Dar el nu-ntinse mana spre floarea daruita.

Cu dragoste de frate mi-a multumit, in zori,
Cand a plecat strainul pe drumul ud de roua.
Si mi-au ramas in urma, ca mirosul de flori,
Cuvintele lui stranii si blande: "Pace voua".

L-am urmarit in zare, cu gene arse-n plans,
Privind lumina alba cum ii juca in plete
Si asternutu-i moale cu dor in pumni l-am strans,
Lasand mireasma calda de frunze sa ma-mbete

Fuga în Egipt - Zorica Latcu

E drumul prin pustiu. In lungul zarii,
Abia mijeste ziua. De departe,
Nisipu-n unde moi, ca apa marii,
Imbraca sihastriile desarte.
Un magarus cu ochii blanzi te poarta.
Te-ai increzut in pasul lui cuminte.
Cum creste-n zari mereu campia moarta,
Tu-ti pleci spre san privirea ta fierbinte.
Caci ai la san copilul si te doare,
Sa pleci cu el in aspra pribegie:
Peste capsorul Lui, mangaietoare,
Rasfrant-ai valul tau, cu gingasie.
De ce ti-s, Maica, genele muiate?
Petreci in minte alte prigoniri?
Il vezi pe El cu palme sfasiate,
Cu trupul jertfa sfintei Lui iubiri?
In mijlocul nisipurilor, poate,
Singuratatea Lui e mult mai blanda.
Odata fi-va parasit de toate,
Si-un vanzator ascuns va sta la panda.
Mai este timp? Un inger se pogoara
Deasupra-ti, ca un sol de mangaiere.
Franturi de raze te-nvalesc, Fecioara,
Si-alaturi merge Iosif in tacere.

Împăcare - Zorica Latcu

Cu sufletul spre Domnul am strigat:
Iisuse-al meu, de pacea Ta mi-e sete.
Ma tine lutul meu, de lut legat,
Si-n van vrea fierea lumii sa ma-mbete.
Spre Tine merge dorul meu intreg,
La Tine-mi este orisice dorire.
Ci lasa-ma de lut sa ma desleg,
Sa vada sufletu-mi a Ta marire.
Mi-e sete de odihna, Doamne-al meu,
Mi-s mainile si talpile o rana.
Din coasta sange-mi picura mereu,
In drumul de pacat si de prihana.
Primeste-mi, Bune, sufletul stingher,
Gateste-mi Insuti locul de hodina,
Ma lasa astazi sa ma inalt la cer,
Dezleaga-ma de haina mea de tina.
Si glasul Domnului grai raspuns:
Durerea ta ma sfasie de mila,
Cand plansul tau la mine a patruns,
Mi-a inflorit o rana-n piept, copila.
Ridica-n slava ochii tai uimiti
Si-mi vezi durerea spinilor pe frunte;
Priveste-n ochii mei de plans topiti
Si-n palme vezi-mi chinurile crunte.
Eu n-am cerut atunci sa vin in sus,
Desi Parintele ceresc mi-e Tata;
Din cupa am sorbit amar nespus,
Si cupa mea e-n veci nedesertata.
Dar rana ta ma doare mai cumplit,
Pe cruce-am sangerat si pentru tine!
Te-am cunoscut din veci si te-am iubit,
Si-i grea povara dragostei depline.
Si-am inganat, cu duhul umilit:
Primeste-ma-n iubirea Ta cereasca,
Si lasa Doamne-n lutul istovit,
Dureri si rani in sange sa-nfloreasca.

În cătuse - Zorica Latcu

Suflete, de ce te zbati mereu?
Urli ca o fiara-nchisa-n cusca;
Dintii de salbaticiune musca,
Musca sangerand zavorul greu.
Suflete, ai vrea sa zbori la cer?
Bine stii, ca-i stramta colivia.
Iti opreste aripa – zglobia –
Cu zabrele cenusii de fier.
Suflete, ti-i dor sa te inalti?
Stii ca te lovesti de grinzi in crestet
Si rasuna jalnic lemnul vested,
Cand lovindu-ti capul vrei sa salti.
Suflete, te-ajunse dor de Rai?
Bine stii ca-i calea nesfarsita.
N-ai in mana bata tintuita,
Nici merinzi in traista goala n-ai.
Suflete, ti-i greu sa stai in lat?
Te-mboldeste aprig dor de duca?
Nu te zbate. Bine stii si tu ca
Sange curge-n cusca, de te zbati.
Suflete asteapta putintel:
Vor pieri zabrelele odata,
Va pieri si cusca-nsangerata
Si vei fi-n lumina singurel.
Se vor rupe grinzile de lemn,
Gratiile de fier se vor deschide,
Si-ai sa uiti de laturile hade,
Suflete asa ca la un semn.

Voi n-ati fost cu noi în celule - Radu Gyr

Voi n-ati fost cu noi în celule
să stiti ce e viata de bezne,
sub ghiare de fiara, cu guri nesatule,
voi nu stiti ce-i omul când prinde să urle,
strivit de catuse la glezne.

Voi n-ati plans în palme, fierbinte,
strapunsi de cutitul tradarii.
Sub cer fără stele, în drum spre morminte,
voi n-ai dus povara durerilor sfinte
spre slava si binele tarii.

In cantec cu noi laolalta
trecand printre umbre peretii,
voi n-ati cunoscut frumusetea inalta
cum dorul irumpe, cum inima salta
gonind dupa harpele vietii.

Ce-i munca de brate plapande,
ce-i jugul, ce-i ranjet de monstru,
cum scartie osul când frigul patrunde,
ce-i foamea, ce-i setea, voi n-aveti de unde
să spuneti aproapelui vostru.

Voi nu stiti în crunta-nchisoare
cum minte speranta si visul,
când usile grele se-nchid în zavoare,
si-n teama de groaznica lui inclestare
pe sine se vinde invinsul.

Ati stat la ospete-ncarcate
gonind dupa fast si orgoliu,
nici mila de noi si nici dor, nici dreptate,
nici candel-aprinsa si nici libertate,
doar ghimpii imensului doliu.

Asa sunteti toti cei ce credeti
ca pumnul e singura faima.
Fatarnici la cuget, pe-alături ne treceti,
când noi cu obrajii ca pamantul de vineti,
gustam din osanda si spaima.

Când portile sparge-se-or toate
si mortii vor prinde să urle,
când lanturi si ziduri cadea-vor sfarmate,
voi nu stit ce-nseamna-nvierea din moarte,
căci n-ati fost cu noi în celule.

Întrebare - Radu Gyr

Adanca-i noaptea, orele profunde...
Gemand, spre raftul cartilor mă-ndrum
si-ntreb în soapta fiece volum:
-Tu esti? Si cartea fuge si se-ascunde.

Plangand, intreb portretul ei acum:
-Tu esti? Si nici iubita nu-mi raspunde.
Imi umplu cupa-n vin să mă scufunde,
intreb: -Tu esti? Si cupa piere-n fum.

Si-ntreb si spada mea: -Tu esti? Si tace.
Si, cum mă prabusesc în jilt, infrant,
din zid o umbra alba se desface...

Mă-ntorc spre ea cu sange în cuvant
si-n ochii lui Iisus e numai pace.
Intreb: -Tu esti? Si umbra spune: -Sant.

Hangiul - Radu Gyr

Afara-i vant si-i gol ulciorul.
- Hangiu smintit, da fuga iar!
Vreau vin ca zarea si ca dorul
si cum e jalea de amar.

El insa-mi toarna în nestire
un vin adânc cu umbre lungi.
- Bea! Dulce-i ca o amintire
pe care-o chemi când o alungi.

Ulcioru-i gol si-afara vantul...
- Hangiu smintit, da fuga iar!
Vreau vin ca bezna, ca mormantul
si cum e moartea de amar.

Hangiul insa-mi pune-n fata
un vin insangerat de vremi.
- Bea! Este dulce ca o viata
pe care-o ierti când o blestemi.

De-abia plecaseşi - Tudor Arghezi

De-abia plecaseşi. Te-am rugat să pleci.
Te urmăream de-a lungul molatecii poteci,
Pân-ai pierit, la capăt, prin trifoi.
Nu te-ai uitat o dată înapoi!

Ţi-as fi făcut un semn, după plecare,
Dar ce-i un semn din umbră-n depărtare?

Voiam să pleci, voiam şi să rămâi.
Ai ascultat de gândul ce-l dintâi.
Nu te oprise gândul fără glas.
De ce-ai plecat? De ce-ai mai fi rămas?

Andrii-Popa - Vasile Alecsandri

Cine trece-n Valea-Seacă
Cu hamgerul fără teacă
Şi cu pieptul dezvelit?
Andrii-Popa cel vestit!

Şapte ani cu voinicie
Şi-a bătut joc de domnie
Şi tot pradă ne-ncetat,
Andrii-Popa, hoţ bărbat!

Zi şi noapte, de călare,
Trage bir din drumul mare,
Şi din ţară peste tot!
Fug neferii cât ce pot,

Căci el are-o puşcă plină
Cu trei glonţi la rădăcină,
Ş-are-un murg de patru ani,
Care muşcă din duşmani,

Ş-are fraţi de cruce şapte,
Care-au supt sânge cu lapte.
Şi nu-i pasă de nimic,
Andrii-Popa cel voinic!

Căpitane, frăţioare,
Ce se vede despre soare?
Să zăresc vro patru cai!...
N-auzişi tu de-un Mihai?

Căpitane, te găteşte,
Mihai mândrul te goneşte.
Iată-1, vine ca un zmeu!
Fă trei cruci la Dumnezeu.

Cum îi vede-n depărtare,
Popa strigă-n gura mare:
"Hai la goană de neferi!
Hai la horă de muieri!"*

A zis! ţipă, se aruncă,
Trece şes, pâraie, luncă
Cu fugarul sprintenel
Şi cu hoţii după el.

Mihai mândrul vine iară,
Falnic ca un stâlp de pară,
Pe-un cal alb ce n-are loc
Şi din ochi aruncă foc.

Fug cum fuge-o o rândunică,
Fug ca fulgerul când pică,
Şi se duc voinicii, duc,
Cu urgie de haiduc!

Piept în piept!... câmpul răsună
Toţi de tot dau împreună.
Toţi la luptă-s încleştaţi,
Toţi în sânge încruntaţi.

"Ura, fraţi!" caii nechează,
Sus văzduhul scănteiază.
"Ura!" moartea s-a ivit!
Vulturu-n zbor s-a oprit!

Zi de vară pân-în seară
Dau voinicii să se piară
Şi cu fierul ascuţit,
Şi cu pumnul amorţit.

Sângele-n răni gâlgâieşte,
Glasu-n gură se sfârşeşte.
Zece-s morţi! doi încă vii,
Mihai mândrul şi Andrii.

Andrii fuge făr' de-o mână,
Prinde murgul la fântână,
Dă pieptiş, sare pe şa
Şi din gură zice-aşa:

"Zbori, copile sprintenele,
Să mă scapi de chinuri grele,
Că mă jur, de mă-i scăpa,
Ca pe-un frate te-oi căta".

Murgul sprinten se repede.
În zadar! Mihai mi-1 vede!
"Stai, hoţ-popă, dragul meu,
Să-ţi arăt cine sunt eu!"

Şi cum zice, mi-1 chiteşte,
Drept în frunte mi-l loveşte!
"Ura!" Vulturul din nori
Răcni falnic de trei ori.

1843, Ocna

* Acest hoţ a cutreierat ţara şapte ani întregi, fără a-1 putea prinde vreo
poteră. În anul 1818, Mihai Cozoni, unchiul autorului, a fost însărcinat
prin poruncă domnească ca să puie mâna pe acel hoţ vestit. Întâlnindu-l la
Valea-Seacă, 1-a ucis din fuga calului, după o cruntă luptă de câteva ore.

Mama - George Cosbuc

În vaduri ape repezi curg
Şi vuiet dau în cale,
Iar plopi în umedul amurg
Doinesc eterna jale.
Pe malul apei se-mpletesc
Cărări ce duc la moară -
Acolo, mamă, te zăresc
Pe tine-ntr-o căscioară.

Tu torci. Pe vatra veche ard,
Pocnind din vreme-n vreme,
Trei vreascuri rupte dintr-un gard.
Iar flacăra lor geme:
Clipeşte-abia din când în când
Cu stingerea-n bătaie,
Lumini cu umbre-amestecând
Prin colţuri de odaie.

Cu tine două fete stau
Şi torc în rând cu tine;
Sunt încă mici şi tată n-au
Şi George nu mai vine.
Un basm cu pajuri şi cu zmei
Începe-acum o fată,
Tu taci ş-asculţi povestea ei
Şi stai îngândurată.

Şi firul tău se rupe des,
Căci gânduri te frământă.
Spui şoapte fără de-nţeles,
Şi ochii tăi stau ţântă.
Scapi fusul jos; nimic nu zici
Când fusul se desfiră...
Te uiţi la el şi nu-l ridici,
Şi fetele se miră.

...O, nu! Nu-i drept să te-ndoieşti!
La geam tu sari deodată,
Prin noapte-afară lung priveşti -
- "Ce vezi?î întreab-o fată.
- "Nimic... Mi s-a părut aşa!
Şi jalea te răpune,
Şi fiecare vorbă-a ta
E plâns de-ngropăciune.

Într-un târziu, neridicând
De jos a ta privire:
- "Eu simt că voi muri-n curând,
Că nu-mi mai sunt în fire...
Mai ştiu şi eu la ce gândeam?
Aveţi şi voi un frate...
Mi s-a părut c-aud la geam
Cu degetul cum bate.

Dar n-a fost el!... Să-l văd venind,
Aş mai trăi o viaţă.
E dus, şi voi muri dorind
Să-l văd o dată-n faţă.
Aşa vrea poate Dumnezeu,
Aşa mi-e datul sorţii,
Să n-am eu pe băiatul meu
La cap, în ceasul morţii!

Afară-i vânt şi e-nnorat,
Şi noaptea e târzie;
Copilele ţi s-au culcat -
Tu, inimă pustie,
Stai tot la vatră-ncet plângând:
E dus şi nu mai vine!
Ş-adormi târziu cu mine-n gând
Ca să visezi de mine!

Pe sub usa - Marin Sorescu

Ziua de azi
Mi-a fost vârâtă, ca de obicei,
Pe sub uşă.

Mi-am aşezat pe nas ochelarii
Şi-am început
S-o citesc.

Nimic deosebit,
După câte văd.
Cică pe la prânz o să fiu cam trist,
Nu se specifică motivul,
Şi-o să continui să iubesc lumina
De unde-am rămas ieri.

Pagina exterioară informează
Despre tratativele mele cu apa, cu munţii, cu aerul,
În legătură cu pretenţia lor absurdă
De-a-mi intra în sânge, şi-n creier.

Apoi, obişnuitele ştiri
Despre puterea mea de muncă,
Despre drumul la pâine,
Despre buna dispoziţie
(Dar nu se suflă un cuvânt
În legătură cu situaţia
Din ficat).

Unde s-o fi tipărind
Viaţa asta a mea,
Că e plină de greşeli
Inadmisibile.

Prapastie - Marin Sorescu

Dumnezeu e surd
Şi când trebuie să-i spun ceva
Îi scriu pe-o foaie de hârtie.
Aşa se procedează
Cu toţi surzii.

Dar mie nu-mi înţelege scrisul
Şi când îl văd cum se scarpină-n aureolă
În faţa unei conjuncţii,
Mă gândesc că mult mai uşor ar fi
Să i-o urlu-n ureche.

Asta şi fac,
Dar Dumnezeu dă din cap
Că nu-nţelege
Şi-mi face semne să-i scriu pe-o hârtie
Tot ce vreau să-i spun.

Pe mine mă apucă disperarea,
Ies în stradă şi opresc trecătorii,
Punându-le-n faţă hârtia mea,
Scrisă cum am putut mai frumos şi mai citeţ
Ca pentru ochii lui Dumnezeu.
Dar oamenii nu sunt surzi,
Ci numai grăbiţi,
Şi dându-mi cu mâna hârtia la o parte,
Mă roagă să le spun totul repede
Prin viu grai.

Atunci mă pomenesc urlând
Ca din fundul unei prăpăstii,
Aşa cum urlă Dumnezeu
Când îşi face rugăciunea.

Şi de spaimă c-am asurzit şi eu
Uit ce-am vrut să le spun.

Opreste - Marin Sorescu

Opreşte!
A răcnit sufletul,
Opreşte să mă dau jos!
Sunt sătul de atâtea corvezi,
De-atâtea determinări, obligaţii şi legi,
Eu am fost făcut să fiu liber!
- Nu pot să mă opresc,
I-am spus pământului,
(Pământul din mine),
Dă-te jos din mers,
Dacă-ţi dă mâna
Şi fă-o chiar acum,
Când eu o virez
Spre scârbă şi tină.
Dă-te jos în cer,
Prietene de-o viaţă,
Te iau când revin.

Sah - Marin Sorescu

Eu mut o zi albă,
El mută o zi neagră.
Eu înaintez cu un vis,
El mi-l ia la război.
El îmi atacă plămânii,
Eu mă gândesc un an la spital,
Fac o combinaţie strălucită
Şi-i câştig o zi neagră.
El mută o nenorocire
Şi mă ameninţă cu cancerul
(Care merge deocamdată în formă de cruce),
Dar eu îi pun în faţă o carte
Şi-l silesc să se retragă.
Îi mai câştig câteva piese,
Dar, uite, jumătate din viaţa mea
E scoasă pe margine.
- O să-ţi dau şah şi pierzi optimismul,
Îmi spune el.
- Nu-i nimic, glumesc eu,
Fac rocada sentimentelor.

În spatele meu soţia, copiii,
Soarele, luna şi ceilalţi chibiţi
Tremură pentru orice mişcare a mea.

Eu îmi aprind o ţigară
Şi continui partida.

Poezie de Marin Sorescu

Ce mai faci?"
Într-o bună zi luna
A întrebat pămîntul.

De milioane de ani
Îl tot vedea muncindu-se,
Mutînd mările dintr-un continent
Într-altul,
Experimentînd gheţuri şi vulcani
Şi stricînd zilnic o grămadă de munţi.
"Ce mai faci?"
A repetat ea.

Pămîntul a răspuns obosit şi grav.
"O amoebă."

Atunci luna a încruntat din sprîncene,
S-a făcut că înţelege
Misterul creaţiei şi al vieţii
Şi-a plecat mai departe gîndindu-se:
"Fleacuri de-ale bărbaţilor.

Dincolo - Marin Sorescu

Femeia aceasta are pe cineva in baie.
Vorbeste cu mine, ma iubeste sincer,
Dar cineva se tot foieste in sufletul ei,
Dincolo de mine.
Ii citesc in ochi, in par, in linia vietii din palma
Ca aceasta casa n-are decat o singura intrare,
Ca-mi ascunde pe cineva in baie.
Sau, ma rog, in casa vecina,
Sau intr-o alta casa,
Undeva pe strada,
Intr-un alt oras sau intr-o padure,
Ori pe fundul marii.
Cineva sta ascuns acolo,
Pandindu-mi gandurile,
Ascultand sentimentele mele eterne
Cu ochii pe ceas.

Don Juan - Marin Sorescu

Cand o dragoste
La care lucram mai demult
Mi-a reusit,
Atunci o trec pe curat,
Pe inima altei femei.

Natura a fost inteleapta
Creand mai multe femei
Decat barbati,
Pentru ca ne putem desavarsi
Sentimentul,
Folosind un mare numar
De ciorne.

Microb frumos - Marin Sorescu

Ai intrat in inspiratia mea de astazi
Ca un microb frumos,
Si sunt fericit
Fiindca imi place aerul tandru
Din jurul tau.
Acum imi vei circula nestingherita
In Univers,
Si in fiecare zi imi vei trimite cate o stare sufleteasca
In loc de scrisoare.
Cred ca uneori voi fi trist
Ca un elefant omorat de un fluture,
Si te-as da afara
Dar nu voi sti unde sa te gasesc:
Tu imi vei fi cand intr-o mana,
Cand intr-un ochi, ori pe frunte,
Cand intr-un gand.

Scara la cer - Marin Sorescu

Un fir de paianjen
Atârna de tavan.
Exact deasupra patului meu.

În fiecare zi observ
Cum se lasa tot mai jos.
Mi se trimite si
Scara la cer - zic,

Mi se arunca de sus.

Desi am slabit îngrozitor de mult
Sunt doar fantoma celui ce am fost
Ma gândesc ca trupul meu
Este totusi prea greu
Pentru scara asta delicata.

- Suflete, ia-o tu înainte.
Pâs! Pâs!

Am zărit lumină - Marin Sorescu

Am zărit lumină pe pământ,
Şi m-am născut şi eu
Să văd ce mai faceţi.
Sănătoşi? Voinici?
Cum o mai duceţi cu fericirea?

Mulţumesc nu-mi răspundeţi.
Nu am timp de răspusuri,
Abia am timp să pun întrebări.

Dar îmi place aici
E cald, e frumos
Şi atâta lumină încât
Creşte iarba.

Iar fata aceea, iată,
Se uită la mine cu sufletul...
Nu, dragă, nu te deranja să mă iubeşti.

O cafea neagră voi sorbi, totuşi
Din mâna ta.
Îmi place că tu ştii s-o faci
Amară.

Poezie de Marin Sorescu

Esti atat de statornica in gandul meu,
Incat ai putea fi imprejmuita cu un gard.
Va fi, desigur, unul inalt, foarte inalt
Sa nu poata sari peste el aerul din restul lumii.
Si-n varful fiecarei sipci ascutite cate o stea:
Ca un glob obisnuit sau, si mai bine: capetele
Celor ce-au indraznit sa te iubeasca.

Incertitudine - Marin Sorescu

Multi m-au sfatuit
Sa ma dau la fund pentru o vreme.
E mai bine asa,
Pentru o vreme,
Si m-am dat.
La fund toti se impiedicau de mine.
Si-am iesit iar la suprafata.
Acum om vedea...

Am legat - Marin Sorescu

Am legat copacii la ochi
Cu o basma verde
Si le-am spus sa ma gaseasca.

Si copacii m-au gasit imediat
Cu un hohot de frunze.

Am legat pasarile la ochi
Cu-o basma de nori
Si le-am spus sa ma gaseasca.

Si pasarile m-au gasit
Cu un cantec.

Am legat tristetea la ochi
Cu un zambet,
Si tristetea m-a gasit a doua zi
Intr-o iubire.

Am legat soarele la ochi
Cu noptile mele
Si i-am spus sa ma gasesca.

Esti acolo, a zis soarele,
Dupa timpul acela,
Nu te mai ascunde.

Nu te mai ascunde,
Mi-au zis toate lucrurile
Si toate sentimentele
Pe care am incercat sa le leg
La ochi.

Contabilitate - Marin Sorescu

Vine o vreme
Cand trebuie sa tragem sub noi
O linie neagra
Si sa facem socoteala.
Cateva momente cand era sa fim fericiti,
Cateva momente cand era sa fim frumosi,
Cateva momente cand era sa fim geniali.
Ne-am intalnit de cateva ori
Cu niste munti, cu niste copaci, cu niste ape
(Pe unde-or mai fi? Mai traiesc?)
Toate acestea fac un viitor luminos-
Pe care l-am trait.
O femeie pe care am iubit-o
Si cu aceeasi femeie care nu m-a iubit
Fac zero.
Un sfert de ani de studii
Fac mai multe miliarde de cuvinte furajere,
A caror intelepciune am eliminat-o treptat.
Si, in sfarsit, o soarta
Si cu inca o soarta( de unde-o mai fi iesit?)
Fac doua( scriem una si tinem una,
Poate, cine stie, exista si viata de apoi).

Daca nu cer prea mult - Marin Sorescu

- Ce-ai lua cu tine,
Dacă s-ar pune problema
Să faci zilnic naveta între rai şi iad,
Ca să ţii nişte cursuri?
- O carte, o sticlă cu vin şi-o femeie, Doamne,
Dacă nu-ţi cer prea mult.
- Ceri prea mult, îţi tăiem femeia,
Te-ar ţine de vorbă,
Ţi-ar împuia capul cu fleacuri
Şi n-ai avea timp să-ţi pregăteşti cursul.
- Te implor, taie-mi cartea,
O scriu eu, Doamne, dacă am lângă mine
O sticlă de vin şi-o femeie.
Asta aş dori, dacă nu cer prea mult.
- Ceri prea mult.
Ce-ai dori să iei cu tine,
Dacă s-ar pune problema
Să faci zilnic naveta între rai şi iad,
Ca să ţii nişte cursuri?
- O sticlă de vin şi-o femeie,
Dacă nu cer prea mult.
- Ai mai cerut asta o dată, de ce te încăpăţânezi,
E prea mult, ţi-am spus, îţi tăiem femeia.
- Ce tot ai cu ea, ce atâta prigoană?
Mai bine tăiaţi-mi vinul,
Mă moleşeşte şi n-aş mai putea să-mi pregătesc cursul,
Inspirându-mă din ochii iubitei.
Tăcere, minute lungi,
Poate chiar veşnicii,
Lăsându-mi-se timp pentru uitare.
- Ce-ai dori să iei cu tine,
Dacă s-ar pune problema
Să faci zilnic naveta între rai şi iad,
Ca să ţii nişte cursuri?
- O femeie, Doamne, dacă nu cer prea mult.
- Ceri prea mult, îţi tăiem femeia.
- Atunci taie-mi mai bine cursurile,
Taie-mi iadul şi raiul,
Ori totul, ori nimic.
Aş face drumul dintre rai şi iad degeaba.
Cum să-i sperii şi să-i înfricoşez pe păcătoşii din iad,
Dacă n-am femeia, material didactic, să le-o arăt?
Cum să-i înalţ pe drepţii din rai,
Daca n-am cartea să le-o tălmăcesc?
Cum să suport eu drumul şi diferenţele
De temperatură, luminozitate şi presiune
Dintre rai şi iad,
Dacă n-am vinul să-mi dea curaj?

Citate de Marin Sorescu

"Ce pustietate... Aş vrea să treacă Dumnezeu pe aici.."

"Mamă, mi s-a întâmplat o mare nenorocire... Mai naşte-mă o dată."

"De ce oamenii îşi pierd timpul cu lucruri care nu le folosesc după moarte?"

"Fericirea nu vine niciodată atunci când trebuie, o să mă bucur de clipele astea atât de importante cine ştie când."

"Aşa e, trebuie să punem semne la fiecare pas, să ştii unde să te opreşti, în caz de ceva. Să nu mergi tot înainte. Să nu te rătăceşti înainte."

"Mama, mai naste-ma o data! Prima viata nu prea mi-a iesit. Cui nu i se poate intampla sa nu traiasca dupa pofta inimii? Dar poate a doua oara... Tu nu te speria numai din atata si naste-ma mereu."

"Dacă nu există ferestre, ele trebuie inventate."

"Mie mi s-a omorât timpul, Onorată instanţă..."

"Ar trebui să se pună un grătar la intrarea în orice suflet. Ca să nu se bage nimeni în el cu cuţitul."

"Fericirea nu vine niciodată atunci când trebuie."

"Pastrez din istorie expresia "starea a treia",
Nu vrei sa ti-o dau si tie, daca tot am pastrat-o?"

"Cum se numea drăcia aceea frumoasă şi minunată şi nenorocită şi caraghioasă, formată de ani, pe care am trăit-o eu?"

La dumneata - Marin Sorescu

Chipul meu îmi pare cunoscut
Dar nu-mi amintesc de unde.

Nu cumva eşti tu
Cel cu care-am râs
Într-o viaţă,
Lipindu-ne nasul de sufletul lumii
Ca de-o vitrină?

Ai un rid pe frunte
Care-mi aminteşte de-o istorie
Modernă şi contemporană.

Ochii aceştia i-am văzut, dacă nu mă înşel,
Mirându-se pe nişte lucruri obişnuite,
Pe tristeţe, pe noapte, pe spaimă.

Ai vreo rudă, o mână, un gând,
Vreo sprânceană, cam aşa ceva,
În soare
Şi-n celelalte stele căzătoare?

Pot jura
Că eşti cel care s-a îndrăgostit pentru vecie
De fata aceea
Al cărei nume îţi scapă mereu.

O,
Totul îmi pare foarte cunoscut
La dumneata,
Chiar şi zilele care nu ţi s-au întâmplat
Şi se vor întâmpla.

Rugaciune - Cristian Wagner

Când mă vei chema la Tine în clipa Judecăţii şi mă vei întreba:
"Cine eşti?",
Îţi voi spune:
"Doamne, lasă-mă să-ţi spun mai întâi cine e cea pe care am iubit-o
Şi cât de mult am iubit-o!
Şi astfel ai să cunoşti cine am fost şi îmi vei zice:
"Rămâi cu Mine, căci prea mult ai iubit şi ai suferit.
N-am să te las în Iad alături de ea..."
Iar eu am să-ţi spun:
"Doamne! Fără ea Raiul ar fi un Iad pentru mine! Uneşte-ne măcar acolo, dacă în viaţă nu ai făcut-o!"

Pasi contra timp - Alecksya

De-atatea ori cuvintele departe-mi par
Le aud cum vin, se-ntorc si pleaca iar
De-ncerc sa le rostesc, glasul nu ma ajuta
Si nici prin preajma nu-i nimeni sa le-auda.
Doar pasii se aud in fiecare noapte
Par ca merg pe loc caci nu-i aud aproape.
Cerul este "la major", pamantul este cheia sol
Ticaitul inimii de azi pare ca suna a gol.
Cand privesc de sus, va vad pasind grabiti,
dar nu stiu cine sunteti
Cand privesc de jos plecati, veniti cand vreti in drumul meu,
fara sa spuneti.
Nu va opriti in loc nici o secunda
De parca viata merge contra timp
Va prefaceti ca n-auziti linistea cum urla
Si cerseste un "mai ramai putin, e timp".
Nu-i dati iubirii nici o sansa
Ii taiati fara regrete in fiecare zi din radacini
Cu fiecare gand murdar anulati ce-nseamna drept la viata
Sunteti prea lasi si va traiti viata prin copii.

Tristetea si durerea-mi sunt vecine... - Alecksya

Nu stiu daca ai sa ma crezi
Nu stiu azi ce sa-ti raspund
As vrea sa ma trezesc
Dar locuiesc intr-un somn profund.
Cu mine locuieste galagioasa ziua "ieri"
Ce ma inghionteste adesea sa o mai cutreier.
Explicatiile nu le-ntelege, de tipi n-aude
De te prefaci ca o ignori, se supara si fuge
Imi sunt vecine tristetea si durerea
Ele sunt prezentul verbului "era".
Nu au nevoie sa le vezi, nici sa vorbeasca
Nici nu trebuie sa le-ntelegi
E suficient s-ajungi ziua in care pierzi ceva
Si negresit pe drum cu ele-ai sa pasesti.
Vor sta mereu la stanga ta
Parca stiind ca ti-e mai greu sa le alungi
Vor tacea mereu ascunse in palma ta
Si vor trai mai mult cu cat mai tare ai sa le strangi.

Lupta... - Alecksya

Ieri ma intrebam: "De ce te-am lasat sa pleci?"
Astazi te intreb: "De ce-ai ales sa pleci?"
E aceiasi intrebare, insa cu un alt substrat
Al aceluiasi suflet ce se simte abandonat.
E durere si e jale, e un strigat disperat
E un sunet ce-n adanc dupa plecare s-a pastrat.
Urla din cand in cand sa vada daca mai traiesc
Si drept dovada a vietii in lacrimi napadesc.
Pare ca se bucura cand afla ca exist
Si se intreaba oare cat o sa mai rezist.
Asta n-o va sti si n-am sa-i spui vreodata
Chiar de-as sti ca n-are sa se opreasca niciodata.
Chiar de ani va fi nevoie eu ma voi lupta cu el,
El va tipa si eu voi plange, plini de ura vom lupta
Chiar de sta el langa mine si eu stau langa el
Am luptat din prima zi si pana-n ultima tot voi lupta.

Pe strada mea... - Alecksya

Merg azi pe aceiasi strada ce pasul meu o stie
Ieri plina de lume , astazi mai mereu pustie,
Gandul imi ghideaza pasul caci stie
In urma mea nimeni n-are sa mai vie
Sa-mi asculte dorul si sa-mi cante dulce
Din pamant am venit si in pamant ne-om duce.
Luminile nu se mai aprind, nu mai au pt cine
Amintirile stiu sa paseasca in bezna si singure
Uneori vorbesc intre ele ca sa nu se piarda
Ele sunt tot ce intalnesti pe acea strada.

Pasi-mi sunt tacuti ca sa nu trezeasca
Vreo amintire uitata ce vrea sa ramana stearsa
Uneori se mai zareste cate un felinar trist
Ce a ramas de mult fara voia sa aprins
Desi rosteste ceva despre speranta
Nu stie cat mai are si daca mai vrea sa traiasca
Lumina lui se stinge cate putin in fiecare zi
Pana cand ii iau locul si lui niste amintiri
Povestea strazii pe care am locuit se incheie aici
Voi merge pe ea mai departe cu pasi mici.

De vorba cu vantul - Alecksya

Trag cu sete seara dintr-o tigara
Vorbesc cu vantul ce ma asteapta afara
Ma intreaba si vrea ca-ntotdeauna raspunsuri
Ii spun: "Raspunsuri n-am , doar ganduri"
Imi spune zambind ironic: "Ganduri? Alea le pot citi"
Atunci sa sti de la mine: "Raspunsuri nu pot rosti"
Si tacerea brusc intre noi se lasa,
El adie mai departe, eu intru in casa.
Mai bate uneori la geam sa vada daca sunt
Uneori ii vorbesc, alteori il ignor si nu-i raspund.

Dimineata adie usor in timp ce ma asteapta
Sta tacut sa vada de mai sunt suparata
Daca zambesc imi zambeste si el bucuros
Ma insoteste vesel cat mergem impreuna pe jos
La despartire imi ureaza o zi frumoasa
Si imi spune: "Pe diseara!"
Daca sunt trista, iese timid
Ma intreaba cum ma simt
Daca nu-i zambesc se intristeaza
Si imi spune: "Te astept oricum diseara!"

Am uitat ca sunt inger - Alecksya

Am uitat ca sunt inger...

Am zambetul fals si inima obosita
Aud doar un inger ce in mine striga
Dupa atata timp in care am luptat
Totul e-un chin si-n jur e doar praf
Ma rog in lacrimi cu aripile frante
In departare doar vantul ma aude
Vantul n-aduce voci si nici chipuri
Ci doar gandul ca blandetea a murit pe veci pururi.
Strazile-s pustii si viscolul incepe
De sus un nor gri in graba ma petrece
De parca mi-ar spune ca nu mai este timp
Nici macar sa ma opresc sa respir.

Am obosit, toate-n jur se misca
Ma opresc si nimic nu se schimba
Toate trec in fuga pe langa mine
De parca nu am fost si nici n-as exista
Le vad, as vrea sa le opresc insa nu le pot atinge
Am uitat ca sunt inger, eu ii vad, ei nu ma pot vedea.

Ma imbata visarea ce o simt de mult sinucigasa
Ea se impleteste rar cu o atingere usoara
Ma imbie sa mai stau la masa ei
Asa cum stateam zi de zi pana ieri
Imi mai ofera un pahar din otrava vietii
Si imi vorbeste frumos despre anii tineretii
Ma rastesc la ea: "Tu nu intelegi ca nu mai am unde sta?"
Ea se sperie si imi spune ca nu mai vrea sa ma vada
Ca va fugi si sa nu o caut vreodata...
Am uitat ca suntem ingeri amandoi si ne putem vedea.

Numar lacrimile ce rand pe rand cad
Se intalnesc cu pamantul si se fac praf
Ma intorc spre inima obosita
Respira inca, nu stiu cat mai rezista
Zambetul fals e la locul lui
Si chinul se rasuceste in adancul sufletului
Las acum ingerul sa doarma, puterea-i e dusa
Urmeaza o alta zi, aceiasi lupta.